chestionare auto curs rutier DRPCIV

Conducerea preventiva „somnul la volan”

Morfeu

Zeul grec al viselor. Unul dintre cei 1.000 (una mie) de copii ai lui Hypnos. Fiu al Somnului și-al Nopții. Cui naiba îi mai pasă de asemenea aiureli?

Problema e când ești la volan și-i pasă lui de tine. Atunci, poate deveni zeul… morții. Nu există ceva mai groaznic, decât adormirea la volan. Mașina o ia necontrolat ori spre contrasens, ori spre dreapta (cap de pod, șanț, pom, vehicul parcat, mai știu eu ce). N-ai nici o șansă nici dacă merge ”drept”, fiindcă taman atunci dintr-un camion, de pe șosea, se descarcă lemne.

Toate astea descrise par o banalitate, păi, ce nu știe toată lumea ce poate face o mașină lipsită de… șofer? Cu toate astea, mai mereu se dă o știre cu un caz de adormire la volan.

Întrebarea e, se poate face ceva? Cum prevenim nenorocirea? Industria s-a gândit și există dispozitive (fie niște ”ochelari” pentru șoferi care îți citesc poziția pupilei și alte elemente, fie o cameră care urmărește poziția ochilor șoferului și care opresc mașina dacă e de rău). Dar mai e mult până să avem toți așa ceva.

Noi, ăștia, mai cu Logan, trebuie să prevenim prin mijloace proprii. Suie-te la volan doar când ești odihnit. Fă-ți somnul ăla de minimum 6 ceasuri. Nu mânca peste măsură când te culci și fă-o nițel mai înainte de ora de culcare. Nu bea ultimul pahar prea târziu. În dormitor, să fie mai răcoare, aerisește bine. În mașină, nu fă o căldură de iad. Te trage la somn. Aerisește prin geam, dacă nu folosești aerul condiționat. Mai ales dacă fumezi. Fumul concentrat poate induce somnolența. Urmărește-i semnele. Pleoape grele, mă ”mănâncă” ochii. Apar elemente fantomatice în câmpul vizual. Oprește imediat pe dreapta și, la nevoie, lasă scaunul pe spate și trage a little nap. Mai bine ajungi mai târziu, decât niciodată. Dacă ai temperament de noctambul, mergi bine noaptea, nu pleca în cursă la 4 dimineața; dacă te culci cu găinile, circulă doar ziua și oprește pe seară. Nu te baza pe cafea și băuturi energizante. Efectul nu e real și, oricum, nu durează.

Drumurile plictisitoare, de tipul autostrăzii, mai ales spre est dimineața și spre apus după masa, ești cu soarele în ochi și te trage la somn. Pilotul automat, adjuvant al adormirii, dacă nu ești atent.

Somnul e unul din cele mai mari pericole la volan.